vineri, 7 iunie 2013







                                      Versiuni



Pe axa orizontală
merele stau la numărătoare
în acelaşi conţinut
plat şi gol.
Cei ce rostesc adevărul
molfăie un vârf de sâmbure 
şi scot perle cu vârful limbii
din cerul gurii –
versiunile mărului
induc erori,
fără cale de mijloc
niciun purgatoriu
nu se naşte în ying-yang
şi nu se-ndeamnă să-şi facă o cale.
Inima are soarta mărului,
cu ea se joacă omul ping-pong,
cu secvenţele bruiajului de fluture,
redate alternativ.
O versiune suprapusă –
sandwich de unghii
ce urcă să facă raţie
cu pasul vâlvoi de tornadă, 
să spargă coaja de măr
cu unghia-germen
să crească viermele minciunii
lângă sămânţa adevărului,
căci “adevărul e unic –
versiunile lui induc erori”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu