Blogul lui Vali Tufan

            Din camera obscură

            Pe seară, aşez cadre cap la cap,

            prinse-n bolduri, ca-ntr-un insectar.

            Crepusculul se-adânceşte

            şi semnează cu amprenta

            traselor de umbră,

            în adieri de vânt –

            coroanele copacilor goi.

            Se scurge-un indigo

            din cadrele cu tine,

            în dâre lungi, alunecă

            spre obscura cămară cu vise,

            puse la dospit, în lacrimi

            şi pulberi de argint –

            naştere surâsului fad.

            Îmbin ca un copil

            cadre-n insectarul

            cu rama Sângelui de Dragon –

            vibrează-un film pe ecranul

            unui Sphinx colibri de noapte,

            o radiografie a oaselor

            care plâng din tulpina-burete,

            în ramificaţia oscioarelor nenăscute.

            Presez degetele în sângele nenăscut

            de pe lama cu care ucid,

            şi-ţi redau surâsul prin radiografia

            acelui colibri însetat de obscur.