Ei bine, astăzi am avut de-a face cu o experienţă care m-a făcut să văd altfel viaţa, m-a făcut să cred cu tărie că trecem prin viaţă cu prea multă detaşare şi ne rumegam frământările interioare în linişte fără a lua aminte la ce frământări interioare sau drame au loc în jurul nostru.
Aşadar mă întoarcem de la serviciu cu metroul şi așa cum fac de obicei joia, merg spre gară să îmi iau bilet pentru trenul de a doua zi. Eram profund de acord că voi avea parte de un şir indian interminabil la casele de bilete, exact ca pe vremea răposatului la alimente, dar, mare mi-a fost mirarea să constat că de data asta casele de bilete erau aproape goale, aşa că în mintea mea deja cântau îngerii la harpe de fericire şi zen, faţă de o zi normală în care se declanşau fulgere şi draci de la atâta aşteptare.
M-am aşezat cuminte în spatele liniei de confidenţialitate (de parcă am fi la bancă şi am divulga secrete importante) şi mi-am procurat biletul mult aşteptat. Apoi am plecat repede spre casă bucuros că am scăpat ieftin azi, dar viaţa câteodată îţi mai dă cu crosa peste picioare...
Am coborât scările rulante de la metrou şi jos văd o persoană cu handicat în scaun cu rotile, încerca să ajungă sus, aşa că m-a rugat să îl ajut.
L-am împins grăbit , cum suntem toţi în vieţile noastre, măcinaţi de rutină, fără să gândim prea intens câteodată şi într-o fracţiune de secundă, scaunul cu rotile s-a dat peste cap, iar persoana din scaun, sărmana, a căzut pe scările ascensorului. Am intrat în panică, dacă mă întrebaţi, am încercat să îl ridic de acolo, însă parcă nu reuşeam, mi se părea foarte greu, nefiind o persoană prea solidă de fel.
Când am ajuns sus, am reuşit să îl ridic pe acel om cu sprijinul altei persoane și l-am ajutat să își scoată dintre scările ascensorului ochelarii. L-am aşezat şi ne-am asigurat că totul e în regulă, apoi am plecat de acolo, parcă cu toate problemele acelui om neajutorat luate asupra mea, cu toate gândurile acestuia, cu toate neajunsurile, cu toate strigătele de disperare zilnice care se dispersează în van.
Am rămas profund marcat şi m-am pus în locul acelei persoane pentru un moment, m-am gândit ce ar face reprezentanţii Metrorex pentru mine dacă aş fi ca el, sau orice alt mâncător d'ăsta de bani publici care se perindă pe la televizor sau prin parlament, aveam încă în urechi vorbele lui calde de reproş la adresa lor şi citeam frustrarea în ochii lui...
Am trăit o experienţă marcantă și am învăţat ceva, cum ar trebui să învăţăm cu toţii zilnic, a fost un fel de karma care mai poposeşte şi pe la noi şi ne mai loveşte peste frunte, aşa de control, ca să ne mai învăţăm minte şi să vizualizăm lumea din jur mai profund de la adăpostul gândurilor noastre care ne pecetluiesc la fiecare pas, căci viaţa are multe coordonate pe care niciun Einstein modern nu ar fi capabil să le desluşească, dar ele rămân acolo încastrate cumva între timp şi spaţiu.
Acum rămâne să le descoperim, atunci când ne e lumea "mai dragă..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu