Blogul lui Vali Tufan

                         Metamorfoză

               Seara, îmi aruncam secundele şi orele

               departe în larg,

               îmi potriveam arcul de tisă scorburos

               şi-l lăsam să se-nfoaie

               în ultimele panglici apuse –

               îmi făceam loc în infinitul de clipe,

               de nisipuri, de rouă şi solzi,

               şi-mi spuneam că timpul

               are vreme să te nască.

               Clipa priveşte-n etern

               prin sinapsa roţii dinţate,

               legată la ochi

               spune stop cadru

               şi-mbină cu blitz-ul

               un puzzle din apă, nisipuri şi solzi.

               Balonul pluteşte-n beznă

               ca o lună nouă

               şi se umple vizibil

               cu sângele celor nenăscuţi...

               În cădere

               se sparge-n nisip

               şi-şi scurge sămânţa

               spre-a germina 

               androginul.